Coafor made

Intru in sala de sedinte si ma blocheaza aspectul uneia dintre sefele de trib blonde – wtf e in neregula cu parul ei? Rascoala, ceva?

Fiindca sunt convinsa ca se vede pe fata mea bulversarea, incerc sa o dreg cu un small chat:

- “Ce ti-ai facut la par? Arata altfel…

- M-am vopsit in weekend (zice ea intinzand un zambet pe toata fata – probabil nu mai remarcase nimeni).”

Asta e unul din momentele acelea in care nu poti sa zici “Ok” si sa inchei discutia – e nevoie de un closure delicat, feminin, altfel o sa i se para ca am ceva personal cu ea. A girl’s gotta do what a girl’s gotta do, so I do it:

Liana pe p

Citesc blogul unei tipe – nu dau link sau nume, e o tipologie. Plange pe diferite teme din 3 in 3 posturi, dar spre final se consoleaza cu prietenii minunati pe care ii are. Ii place sa se plimbe prin ploaie si bea cafeaua cu mult lapte si numai daca are cel putin 3 cuvinte in denumirea sortimentului. Iubeste iubirea si marea si ba are, ba n-are parte de ele.

Intamplator o cunosc si in viata de zi cu zi, e prietena mea din copilarie, colega de serviciu, fosta/actuala iubita a fostului/ actualului etc. Am o prietena care defineste tipul in 3 cuvinte: “liana pe p***”, dar eu nu vorbesc asa urat.

O chestie de conjunctura

Duminica s-a terminat “Inima de tigan”. Prietena mea se muta cu prietenul ei. Sunt pe stop.

Fix acum era momentul sa gasesc un mail de la fostul meu prieten (sa-l numim Luca) care-mi trimite poze cu prietena lui si cu cainele lor. Luca a reusit performanta sa ma scoata din minti aproape 5 ani din viata mea. Numai gandul ca l-am lasat sa ma enerveze pentru o perioada atat de indelungata, inca ma enerveaza la culme. Faptul ca-mi trimite mailuri cu prietena lui, cainele, pisica, ei doi sub clar de luna, mana in mana, bot in bot, ma lasa rece… in general.

Posturile de director s-au dat

Mama m-a acuzat intotdeauna ca nu sunt cu picioarele pe pamanat cand vine vorba de cariera mea. De pe la 13 ani ma tot intreba cand voi ajunge sa ma maturizez, inca mai insista cu intrebarea asta. Desi, zic eu, raspunsul devine din ce in ce mai evident.

Ii spuneam ca eu voi fi director cand o sa fiu mare. (Asta s-a intamplat imediat dupa ce am realizat ca sa fii turist nu e chiar un job recunoscut oficial.) Ea zicea ca pana o sa ajung eu sa lucrez se vor da toate posturile de director si o sa fiu nevoita sa fac altceva. Dar eu am stiu mereu ca vrea doar sa ma sperie.

Cu slitul deschis

Am un coleg pe care de fiecare data cand il vad am impresia ca e cu slitul deschis. O chestie foarte ciudata, in special tinand cont de faptul ca nefericitul accident nu i s-a intamplat niciodata. Sau, cel putin, nu s-a intamplat in prezenta mea.

Dar e ceva in modul in care arata, vorbeste, gesticuleaza, care ma face invariabil sa-mi arunc privirile sub centrul lui de greutate sa verific daca toate lucrurile sunt cum ar trebui sa fie. Adica inchise. Si de fiecare data sunt.

Acuma stau sa ma gandesc daca problema e la el sau la mine.

Indragosteala de weekend

In ultima vreme, in fiecare weekend fac lucruri care nu-mi fac deloc placere sau pe care le-am facut si weekendul precedent. Chestie care ma plictiseste si ma depreseaza. Asa ca in fiecare duminica seara am un program de vreo 2 ore in care ma gandesc cu sinceritate la viata in general si la ce mi-ar fi placut sa fac in zilele ce tocmai au trecut in special. Si n-ajung la nici o concluzie. Nu mi-as fi dorit nici sa ma vad cu prietenii mai mult, nici sa ma fii apucat de vreun sport extrem sau hobby fancy, nici sa fii lucrat in plus pentru serviciu, nici sa fii fost plecata intr-un weekend de shopping intr-o tara europeana, nici, nici, nici…

Si cum astazi incepusem deja sa ma gandesc la evaluarea de viitoarea duminica seara, cred ca mi-am dat seama ce mi-ar placea sa fac in weekend. Si chiar in fiecare weekend daca s-ar putea.

Depresie de primavara

Stiu ca in mod normal se numeste astenie, dar la mine e ceva mai special. Fiindca eu sunt speciala. La mine e depresie in toata regula.

Si fiindca sunt depresata deja de vreo 2 saptamani nu mai am nici bani pe card. Asa ca am nevoie de un card plin de bani. Sa-mi cumpar o gramada de chestii sa vad daca o sa ma simt mai bine.

In astea 2 saptamani mi-am achizitionat 4 perechi de pantofi. Colegele ma invidiaza fiindca pachetele imi sunt livrate la birou, unde imi petrec mare parte a timpului. (Oare din cauza asta sunt deprimata? Imi petrec prea mult timp la birou in detrimentul vietii personale? Mda, whatever…)