Mama m-a acuzat intotdeauna ca nu sunt cu picioarele pe pamanat cand vine vorba de cariera mea. De pe la 13 ani ma tot intreba cand voi ajunge sa ma maturizez, inca mai insista cu intrebarea asta. Desi, zic eu, raspunsul devine din ce in ce mai evident.
Ii spuneam ca eu voi fi director cand o sa fiu mare. (Asta s-a intamplat imediat dupa ce am realizat ca sa fii turist nu e chiar un job recunoscut oficial.) Ea zicea ca pana o sa ajung eu sa lucrez se vor da toate posturile de director si o sa fiu nevoita sa fac altceva. Dar eu am stiu mereu ca vrea doar sa ma sperie.
Am ajuns director inainte sa ma fac mare. Prin “mare” cred ca inteleg “complet maturizata” sau “in varsta”… nu stiu sigur. Drumul pana la stadiul asta a fost distractiv. Mama nu ma crede nici acum ca viata poate fi roz daca asa o vezi tu. Sau daca esti suficient de inconstient cat sa nu mai vezi alte culori.
Ma gandesc sa mai fiu director pentru o perioada, dupa care sa ma fac turist, visul meu dintotdeauna.
