Intru in sala de sedinte si ma blocheaza aspectul uneia dintre sefele de trib blonde – wtf e in neregula cu parul ei? Rascoala, ceva?
Fiindca sunt convinsa ca se vede pe fata mea bulversarea, incerc sa o dreg cu un small chat:
- “Ce ti-ai facut la par? Arata altfel…
- M-am vopsit in weekend (zice ea intinzand un zambet pe toata fata – probabil nu mai remarcase nimeni).”
Asta e unul din momentele acelea in care nu poti sa zici “Ok” si sa inchei discutia – e nevoie de un closure delicat, feminin, altfel o sa i se para ca am ceva personal cu ea. A girl’s gotta do what a girl’s gotta do, so I do it:
- “Ce culoare faina a iesit pe varfuri!” Ea se stramba putin la mine – eram sigura ca asta nu va fi suficient, dar pur si simplu nu cred ca pot mai mult:
- “Te-ai vopsit acasa?” incerc sa mut discutia din zona de complimente obligatorii. Moment in care izbucneste blonda:
- “Cum, draga, nu ma mai vopsesc acasa de 10 ani, bineinteles ca am fost la coafor!” si zambeste din nou, ingaduitoare la tampenia pe care tocmai am spus-o eu.
M-am simtit atat de jenata pentru ea incat n-am mai spus nimic. Cum naiba poti sa te lauzi ca te vopsesti la coafor cand parul tau arata de parca ai fi fost scoasa de curand din priza? Si cand radacinile tale nu par din acelasi film cu varfurile?
Si daca scopul este laudatul cu coaforul, n-ar fi fost mai simplu sa-si fii pus pe cap o scufie cu o sigla “coafor made”?
