Fiindca sunt convinsa ca se vede pe fata mea bulversarea, incerc sa o dreg cu un small chat:

- “Ce ti-ai facut la par? Arata altfel…

- M-am vopsit in weekend (zice ea intinzand un zambet pe toata fata – probabil nu mai remarcase nimeni).”

Asta e unul din momentele acelea in care nu poti sa zici “Ok” si sa inchei discutia – e nevoie de un closure delicat, feminin, altfel o sa i se para ca am ceva personal cu ea. A girl’s gotta do what a girl’s gotta do, so I do it:

- “Ce culoare faina a iesit pe varfuri!” Ea se stramba putin la mine – eram sigura ca asta nu va fi suficient, dar pur si simplu nu cred ca pot mai mult:

- “Te-ai vopsit acasa?” incerc sa mut discutia din zona de complimente obligatorii. Moment in care izbucneste blonda:

- “Cum, draga, nu ma mai vopsesc acasa de 10 ani, bineinteles ca am fost la coafor!” si zambeste din nou, ingaduitoare la tampenia pe care tocmai am spus-o eu.

M-am simtit atat de jenata pentru ea incat n-am mai spus nimic. Cum naiba poti sa te lauzi ca te vopsesti la coafor cand parul tau arata de parca ai fi fost scoasa de curand din priza? Si cand radacinile tale nu par din acelasi film cu varfurile?

Si daca scopul este laudatul cu coaforul, n-ar fi fost mai simplu sa-si fii pus pe cap o scufie cu o sigla “coafor made”?

Intamplator o cunosc si in viata de zi cu zi, e prietena mea din copilarie, colega de serviciu, fosta/actuala iubita a fostului/ actualului etc. Am o prietena care defineste tipul in 3 cuvinte: “liana pe p***”, dar eu nu vorbesc asa urat.

De asemenea, din 2 in 2 posturi/ povestiri, se descalta si se bucura ca diferite chestii (asfaltul, iarba bla bla) ii gadila talpa piciorului. Si aici apare problema: inteleg ca iti place sa mergi desculta pe nisipul umed, iarba, dar pe scarile de la metrou????

Ma macina intrebarea si nu reuseam sa-i gasesc explicatia logica – cat de rebela, dezinvolta, naiva, nebuna poti sa fii cand iti vine sa te descalti din metru in metru. De curand am avut revelatia cand i-am vazut picioarele descoperite de sandale ale tipei. Calcaiele erau vinetii de la atatea rani necicatrizate complet si parca urmau sa cada bucati, bucati. Degetul mare si cel mic aveau bataturi de dimensiunile unor mingi de oina. Oja rosie acoperea doar pe alocuri unghiile neduse la pedichiura, in schimb era generos imprastiata peste cuticule.

De abia atunci am inteles de ce se tot descalta femeile astea: fiindca nu sunt capabile sa-si cumpere o pereche de pantofi care sa le fie comozi si sa nu le provoace rani ca-n Rambo si fiindca nu se duc la pedichiura sa-si scoata colturile incarnate. Decat sa dam bani pe chestii din astea banale, mai bine ne credem rebele si neintelese. Decat sa dam 2 milioane pe o pereche de pantofi ca lumea, mai bine ne luam 4 perechi de banii astia, mai fancy, de la Leonardo. Ieftin si bun.

Sunt o scorpie rea, stiu.

Fix acum era momentul sa gasesc un mail de la fostul meu prieten (sa-l numim Luca) care-mi trimite poze cu prietena lui si cu cainele lor. Luca a reusit performanta sa ma scoata din minti aproape 5 ani din viata mea. Numai gandul ca l-am lasat sa ma enerveze pentru o perioada atat de indelungata, inca ma enerveaza la culme. Faptul ca-mi trimite mailuri cu prietena lui, cainele, pisica, ei doi sub clar de luna, mana in mana, bot in bot, ma lasa rece… in general. Trimit raspunsuri scurte si amabile “Ma bucur ca esti ok”, “Va sta bine impreuna”, “Catelul e frumos” etc. Dar acum, chiar a fost prea mult.

Asa ca l-am contactat imediat dupa ce am deschis poza sa-l anunt ca iubita lui e urata. N-are nimic care sa atraga, nu-l are pe “vino incoace”, e neingrijita, urata, urata, urata. A primit vestea destul de bine.

Ii spuneam ca eu voi fi director cand o sa fiu mare. (Asta s-a intamplat imediat dupa ce am realizat ca sa fii turist nu e chiar un job recunoscut oficial.) Ea zicea ca pana o sa ajung eu sa lucrez se vor da toate posturile de director si o sa fiu nevoita sa fac altceva. Dar eu am stiu mereu ca vrea doar sa ma sperie.

Am ajuns director inainte sa ma fac mare. Prin “mare” cred ca inteleg “complet maturizata” sau “in varsta”… nu stiu sigur. Drumul pana la stadiul asta a fost distractiv. Mama nu ma crede nici acum ca viata poate fi roz daca asa o vezi tu. Sau daca esti suficient de inconstient cat sa nu mai vezi alte culori.

Ma gandesc sa mai fiu director pentru o perioada, dupa care sa ma fac turist, visul meu dintotdeauna.

Dar e ceva in modul in care arata, vorbeste, gesticuleaza, care ma face invariabil sa-mi arunc privirile sub centrul lui de greutate sa verific daca toate lucrurile sunt cum ar trebui sa fie. Adica inchise. Si de fiecare data sunt.

Acuma stau sa ma gandesc daca problema e la el sau la mine.

Si cum astazi incepusem deja sa ma gandesc la evaluarea de viitoarea duminica seara, cred ca mi-am dat seama ce mi-ar placea sa fac in weekend. Si chiar in fiecare weekend daca s-ar putea.

Mi-ar placea sa ma indragostesc in fiecare joi seara, sa am fluturi in stomac toata ziua de vineri, sa iubesc cu pasiune toata ziua (si noaptea) de sambata si duminica sa am inima franta (in urma unei despartiri dictate de soarta nemiloasa).

Partea cu inima franta de duminica nu e un must, in conditii de vant si umiditate normale cred ca as putea sa sar peste faza asta. Dar tinand cont ca de luni incepe munca, am zis sa pun si despartirea ca sa se incheie ciclic.

Ah, si super ar fi ca in noiembrie, toata luna sa fie numai joi si vineri. Si in martie, daca se poate

Si fiindca sunt depresata deja de vreo 2 saptamani nu mai am nici bani pe card. Asa ca am nevoie de un card plin de bani. Sa-mi cumpar o gramada de chestii sa vad daca o sa ma simt mai bine.

In astea 2 saptamani mi-am achizitionat 4 perechi de pantofi. Colegele ma invidiaza fiindca pachetele imi sunt livrate la birou, unde imi petrec mare parte a timpului. (Oare din cauza asta sunt deprimata? Imi petrec prea mult timp la birou in detrimentul vietii personale? Mda, whatever…)

Colete curg din toate partile globului pamantesc si din fiecare iese cate o minune de incaltat. Fireste, nu e nimic ce poate fi folosit acum (vreme ploioasa) ci mai peste cateva luni, la mare, la soare, dar ele sunt oricum impresionate si putin geloase. Chestie care mi se pare cat de cat super pe moment, dar nu e un antidot serios pentru deprimarea mea depresanta.

In seara asta m-am confruntat cu o situatie interesanta. Tocmai ce am incercat sa-mi mai comand 2 perechi de sandalute (desigur, afara inca ploua) si cardul meu nu are atatia bani in el. Portofelul, in schimb, e ca niciodata plin. (Ieri vroiam sa ma duc la shopping in oras, in magazine, cum am auzit ca fac alti oameni si am extras banii de pe card. Evident ca n-am ajuns decat pana la ATM-ul din colt de unde am scos banii si m-am intors acasa sa ma uit la Gilmore Girls – doar v-am zis ca sunt depresata.) Negasind nici o modalitate de a baga banii din portofel inapoi pe card fara sa ies din casa, m-am gandit sa-mi fac un blog si sa scriu despre asta.